“Copilul meu adolescent este incontrolabil”

   Din ce in ce mai mult apare promovata in televiziune, ziare, grupul sociale si de specialitate problematica agresivitatii adolescentilor. Tot mai multi parinti se plang de copiii lor intrati in pubertate ca nu asculta, nu invata, lipsesc de la scoala, sunt opozanti, mint, fug de acasa, fura, se bat, beau sau se drogheaza. Raspunsul inevitabil pe care il primesc este: “asa sunt adolescentii, o sa-I treaca”. Din pacate, fara o intelegere si un suport corect si adecvat nici parintii si nici copiii nu invata sa isi gestioneze emotiile si situatiile concrete de viata.

   Aceste manifestari rebele, de opozitionism si revolta ale adolescentilor au la baza agresivitatea. Agresivitatea in sine nu este doar un comportament de ranire a celuilalt, ci si o stare emotionala complexa, o structura cognitiva specifica, cu o baza motivationala puternica, care antreneaza intreaga viata psihica.

   In esenta ei, agresivitatea are un rol vital in existent si viata omului, reprezentand mecanismul principal prin care se realizeaza adaptarea la mediu. Ea are un rol de sprijin al evolutiei psihice si sociale prin competitivitate si dorinta de depasire a propriului statut, dar si prin asigurarea apararii propriei vieti si a functionarii psihice. Atat timp cat nu este scapata de sub control, agresivitatea are o functie pozitiva adaptativa si reglatorie pentru individ.

   Adolescenta este varsta schimbarilor perpetue, a rupturilor multiple, o perioada de renegare a copilariei si cautare a statutului de adult. Ea este caracterizata de instabilitate emotionala, cognitiva, instinctuala. Pentru copilul devenit adolescent totul se schimba: nu mai este copil si adultii ii cer sa se poarte matur, dar este tratat ca un copil in timp ce el isi doreste si poate mai mult. Incepe sa cunoasca lucruri despre care nu stia nimic, iar sistemul sau nervos inca imatur il bombardeaza cu informatii noi cu care nu stie ce sa faca. Toata dinamica unui adolescent oscileaza intre confuzie, instabilitate, nesiguranta, imaginatie si contradictie.

   Este momentul in care adolescentul se intreaba cine este si care este locul sau. Asta aduce cu sine multe framantari, multa neincredere, nevoie de confirmare si validare atat de la parinti cat si de la mediul social dar mai ales grupurile de aceeasi varsta. Adolescentii cu o imagine de sine deficitara sunt mult mai vulnerabili la modul cum sunt perceputi de catre ceilalti, fiind foarte sensibili la respingere si dezaprobare. Ei incearca sa ascunda aceasta vulnerabilitate creeind imaginea publica a fortei si a detasarii, stimuland comportamentele agresive.

   Atunci cand apare comportamentul de agresiune este vorba de o dereglare adaptativa, care afecteaza intreaga viata psihica, despre incapacitatea persoanei de gestionare a propriilor emotii, ganduri si actiuni, alaturi de o lipsa marcanta de resurse psihologice necesare adaptarii. Agresivitatea ridicata si manifestata in comportament este de multe ori o reactive la dezechilibrele emotionale resimtite, o modalitate de expresie a starii de anxietate, de suferinta, a incapacitatii de identificare a solutiilor eficiente pentru rezolvarea problemelor.

   Adolescenta fiind perioada in care se structureaza imaginea de sine, identitatea se contureaza, individul resimte o mare insecuritate care de multe ori duce la reactii si trairi incarcate de agresivitate. Cu cat adolescentul se cunoaste si se accepta mai mult, fiind constient de el, cu cat este mai capabil sa isi recunoasca trairile emotionale fara a fi coplesit de acestea, cu atat mai mult el va putea sa distinga modalitatile cele mai bune de a face fata tumultului afectiv, discriminand reactiile adecvate si adaptate.

   Atat parintii cat si adolescentii au nevoie de sprijin in aceasta perioada pentru a intelege corect si a putea gestiona eficient situatiile prin care trec. Adolescentii nu pot fi consiliati in absenta parintilor pentru ca fara ajutorul acestora copiii nu vor reusi sa isi formeze corect identitatea de sine. Iar parintii au nevoie sa isi cunoasca copiii in proces de crestere catre viitori adulti, ghidandu-i eficient. Scopul in sine este ca adolescentul in formare adult sa invete sa isi gaseasca modalitati de a-si duce viata in acord cu nevoile sale, adaptat la mediu intr-un mod sanatos.

Psiholog Elena Ranga